0:00

Poliția Neamț a primit 18 autospeciale noi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiInspectoratul Județean de Poliție Neamț  și-a mărit parcul auto cu 18 autospeciale noi, dotate cu sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigura condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor.

Autospecialele urmează a fi repartizate atât structurilor de ordine publică din mediul urban, cât și celor din mediul rural”, a declarant agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Astfel, 6 vor fi alocate secțiilor de poliție rurală/ posturilor de poliție din localitățile Săbăoani, Borlești, Doljești, Alexandru cel Bun, Piatra Șoimului și Dumbrava Roșie. De asemenea, alte 9 vor intra în dotarea polițiilor municipale și orășenești, fiind destinate exclusiv misiunilor de patrulare din zona de competență a structurilor de poliție.Totodată, două autoturisme vor fi distribuite Serviciului Rutier iar o autospecială va fi alocată Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț”.

C.M.

 

Articolul precedentPoliția Locală Piatra-Neamț: Condiții și sancțiuni pentru amplasarea mijloacelor publicitare temporare
Articolul următorDoar pacienți Covid se mai internează în Spitalul Județean Neamț