Până atunci, PMP se organizează la Neamț. După întrunirea de sâmbăta trecută, când conducerea partidului și cel mai recent membru Traian Băsescu s-au întâlnit cu organizațiile din țară, a reieșit că ”Deschidem ușile partidului cu generozitate pentru toți cei care vor să ni se alăture. Ușa Partidului Mișcarea Populară rămâne deschisă pentru acei nemțeni care vor să facă un alt fel de politică decât s-a făcut până acum, care cred cu adevărat că pot schimba clasa politică actuală”, spune același președinte PMP Neamț. ”Suntem în primele 10 organizații PMP la nivel național. Nu ne putem compara cu Constanța sau cu unele din sectoarele Bucureștiului, dar, așa cum am spus, încercăm să atragem oameni care doresc să se implice, nu neapărat să țintească funcții la următoarele alegeri. Nu vreau să comentez și nici să numesc persoane. Noi, fiind un partid de centru-dreapta, așteptăm foarte multe voturi de la orașe, dar nu vă gândiți că organizațiile din mediul rural nu sunt importante pentru noi. Sunt, chiar foarte importante. Cum spuneam, ținta noastră principală în această perioadă este să ne organizăm pe secții de votare până în ultimul cătun al județului”, a adăugat acesta, precizând că PMP Neamț are organizații în 45 din cele 84 de unități administrative ale Neamțului.
Pe de altă parte, la Congresul PMP ce va avea loc pe 24 octombrie, la Sala Palatului, se vor aduna aproximativ 6.000 de delegați din toate filialele din țară, pentru a lansa noul program politic al partidului și pentru a adopta strategia de dezvoltare a PMP pentru lunile premergătoare alegerilor din 2016. PMP Neamț participă cu 100, care își vor desemna conducerea în nume propriu și în numele celor 5.704 membri PMP cât numără în județ.
Traian Băsescu, simplu membru PMP. Deocamdată
Controversele iscate de fostul președinte al României nu îi îngrijorează pe cei din PMP Neamț, mai interesați de experiența politică a lui Traian Băsescu decât criticile care i se aduc. ”Oamenii tineri, care nu au mai făcut politică, nu pot funcționa fără oblăduirea unui om cu experiență și notorietate, fie el mai mult sau mai puțin criticat. Este nevoie de călăuzirea unei persoane cu experiență. Nu poți funcționa decât dacă înveți de la cineva. Noi, cei tineri, dorim să ne punem amprenta pe comunitatea din care facem parte, dar fără a intra în jocurile politice”, a declarat Alina Tatomir, vicepreședinte PMP Piatra Neamț. (D. OSTAHIE)