0:00

Un tânăr, de 25 de ani, din comuna Păstrăveni, a fost condamnat la 3 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare pentru că acum trei ani a incendiat 4 depozite de furaje din gospodăriile consătenilor săi. Paguba a fost evaluată, la vremea aceea, la vreun miliard de lei vechi. Ironia face ca tânărul să fi fost și pompieri voluntar în comună, ceea ce făcea ca el să fie chemat, când era nevoie, de șeful serviciul din subordinea primăriei. Prin toamna anului 2016, după o perioadă liniștită, tânărul s-a apucat să incendieze mai multe fânării, se pare că din plictiseală. El a fost prins după ultimul incendiu provocat, la începutul lunii decembrie 2016, când anchetatorii au pus la cap informații ce indicau faptul că, printre altele, tânărul apărea întotdeauna primul la incendiile care au distrus gospodăriile localnicilor. Joi, 7 noiembrie, polițiștii l-au găsit și l-au condus, sub escortă, la Penitenciarul Bacău. (C.I.)

Articolul precedentO femeie își caută soțul
Articolul următorPompierii caută o persoană înecată în Bistrița, în zona Forestar