0:00

PIATRA NEAMŢ: Ziua Drepturilor Copiilor la Complexul „Elena Doamna”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCopiii din Complexul de Servicii Elena Doamna din Piatra Neamț au marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor prin organizarea unui spectacol-eveniment derulat sub motto-ul ”Nu este niciodată prea târziu pentru a avea o copilărie fericită“. Special pentru această zi, copiii au pregătit momente de dans, muzică, teatru de păpuși, jocuri şi mici scenete, care au fost urmărite cu mare interes de colegii lor, iar drepturile fundamentale ale copiilor au fost însușite prin joc.

„Noi, cei care locuim într-un centru, suntem adesea etichetați de cei din exterior ca fiind niște copii «problemă», deoarece mulți consideră că un cămin reprezintă un loc de abandon total, în care copiii nu mai știu să se comporte și au diferite probleme de adaptare. De fapt, în centrul nostru, «Elena Doamna», situația este cu totul diferită, aici fiind cu adevărat o FAMILIE“, a arătat tânărul Sorin Chiperi, beneficiar al centrului și elev în clasa a X-a la Liceul Economic într-un eseu intitulat „Căminul – familia mea“.

La finalul programului a fost organizată o tombolă în cadrul căreia fiecare copil a primit câte un bilețel cu câte un drept al copilului. De asemenea, cu toții au fost informați cu privire la drepturile pe care le au și au semnat manifestul intitulat „România Copiilor“ prin intermediul căruia Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție încearcă să atragă atenția autorităților asupra principalelor deficiențe pe care le-au identificat în ceea ce privește respectarea drepturilor lor.

Și copiii din Complexul de Servicii „Ozana” din Târgu Neamț au realizat vineri, 20 noiembrie, o campanie stradală în cadrul căreia au împărțit fluturași și baloane inscripționate cu drepturile pe care le au și au informat adulții despre importanța respectării celor mici.

Sărbătoarea din acest an este cu atât mai specială cu cât România aniversează 25 de ani de la ratificarea Convenței ONU cu privire la drepturile copiilului, acest document reprezentâînd cel mai important reper avut de țara noastră în reformarea cadrului legislativ referitor la creșterea și îngrijirea copiilor.

Ziua de 20 noiembrie este o zi în care ar trebui să ne amintim că drepturile copiilor încă sunt încălcate, de multe ori chiar de părinți. Copiilor le este încălcat dreptul de a se dezvolta normal și de a avea o copilărie fericită, iar atât timp cât există copii abuzați trebuie să existe semnale de alarmă și reacție promptă asupra acestui fenomen. Începând de la vârsta la care poate conștientiza anumite lucruri, copilul trebuie să își cunoască drepturile și să fie informat pentru a evita orice fel de abuz“, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Pe 20 noiembrie 1959 UNICEF a emis Declarația Drepturilor Copilului iar de atunci, data această dată a fost desemnată drept Ziua Universală a Drepturilor Copilului. În 1989 a fost lansată Convenția cu privire la Drepturile Copilului ce a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU și, ulterior, asumată de 180 de țări. România a ratificat această convenție în septembrie 1990 iar acest act a stat la baza legislației referitoare la protecția copilului precum și la baza elaborării politicilor și strategiilor în domeniu.

Principalele drepturile ale copiilor: Dreptul la viață, Dreptul la un nume și o naționalitate, Dreptul la sănătate, Dreptul la educație, Dreptul la opinie, Dreptul de a nu fi discriminat, Dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de abuz, violență, exploatare, Dreptul la joacă şi timp liber.

Articolul precedentPIATRA NEAMŢ: Poliţia locală respectă somnul în aer liber
Articolul următorHelp-line şi platformă online pentru copii cu părinţi plecaţi în străinătate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.