Acasă ADMINISTRAȚIE PIATRA NEAMŢ: Se sapă la picioarele lui Kogălniceanu GALERIE FOTO

PIATRA NEAMŢ: Se sapă la picioarele lui Kogălniceanu GALERIE FOTO

0:00

Cine a trecut în această dimineață prin fața Muzeului de Istorie din Piatra Neamț a avut prilejul să admire, vizual și sonor, un mini utilaj care-și încerca puterea pickammerului pe fundul fântânii arteziene străjuite de Mihail Kogălniceanu. Nu e niciun mister, spun oficialii primăriei pietrene.

Au început reparațiile la fântâna arteziană. Lucrările presupun refacerea instalațiilor electrice și sanitare, curățarea instalațiilor de inox, montarea unor spoturi de tip LED, îmbunătățirea sistemului de automatizare, schimbarea duzelor și igienizare. Lucrările erau absolut necesare, fiindcă instalațiile nu au fost schimbate niciodată până acum, sunt tot cele vechi”, a precizat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Valoarea lucrărilor este de 151.654 de lei, iar reparațiile sunt executate de firma Termo Plus SRL. Remarcăm că, de data aceasta, e vorba despre o firmă serioasă, cu o impresionantă cifră de afaceri în 2014 și aflată pe profit. (D. OSTAHIE)

2 COMENTARII

  1. In sfarsit ,cineva destept a gasit si solutia evitarii degradarii acestei opere de arta a arh.Dumitrascu !Constructia dateaza din 1989, pe timpul primarului Munteanu.Mai stie cineva numele constructorului?

Comments are closed.

Exit mobile version