Începând de luni, 29 iulie, ora 12.00, circulația rutieră din zona Bulevardului Traian se va desfășura cu o serie de restricții, pentru o perioadă de două săptămâni. Măsura va fi instituită în zona intersecțiilor cu străzile Lămâiței și Doctor Gheorghe Iacomi și este impusă de execuția lucrărilor la proiectul de reorganizare a coridorului de moblitate urbană.
Conform acestui plan, accesul în strada Lămâiței va fi interzis din ambele sensuri ale Bulevardului Traian. Ieșirea în bulevard de pe această arteră va fi cu obligativitate la dreapta, accesul spre centrul orașului urmând a se face prin intersecția cu sens giratoriu de la str. Fermelor (Zona Lidl).
În intersecția cu strada Dr. Gheorghe Iacomi (zona Asirom), accesul dinspre Bd. Traian va fi permis doar de pe sensul de mers spre Bacău, în timp ce accesul spre Bd. Traian, din strada Dr. Gheorghe Iacomi va fi interzis.
Aceste măsuri vor afecta în următoarele două săptămâni și programul de transport public de călători, drept pentru care au fost comunicate și societății Troleibuzul, respectiv Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans.
Serviciul Comunicare, Primăria Piatra Neamț