Astfel, municipiul Piatra Neamț este prezent în aplicația Moovit – ce ghidează utilizatorul dintr-un punct în altul în cel mai facil şi eficient mod. Toate traseele și stațiile de așteptare sunt mapate, programul de transport încărcat, iar începând de vineri se va putea vedea în timp real unde se află microbuzul sau autobuzul dorit. Un alt avantaj important este că se pot obţine cu uşurinţă informații despre poziția autobuzelor și microbuzelor, hărţile tuturor traseelor din oraș, precum şi orele de sosire pentru a vă putea planifica cu încredere călătoria.
Primarul Andrei Carabelea: „Vă invit să descărcați aplicația din Google Play sau App Store, să vă familiarizați cu ea, cu toate opțiunile pe care le oferă și să o testați. Am încredere că în timp, cu această aplicație și cu noile autobuze, ne va fi ușor să renunțăm la mașină. Mulțumesc conducerii societății Troleibuzul pentru colaborarea pe care am avut-o în acest proiect, precum și celor care s-au implicat voluntar pentru o aplicație de transport public funcțională și la Piatra Neamț.”