Peste 250 de elevi și profesori din 21 de țări vor participa la Olimpiada Internațională de Astronomie, ediția a XXIV-a, găzduită în perioada 18-27 octombrie 2019 de municipiul Piatra Neamț. În conferința de presă organizată joi, 17 octombrie, la Primăria Piatra Neamț, instituția co-organizatoare alături Colegiul Național „Petru Rareș”, de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și de Asociația Profesorilor de Fizică „Physics@NT”, s-a vorbit de importanța evenimentului.
Mikhail Gavrilov, președintele Consiliului de coordonare a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și secretarul Academiei de Științe din Rusia, a reamintit de prima ediție ce a avut loc în anul 1996 și a urat acum mult succes candidaților din întreaga lume, mai ales la proba observațională care este „cea mai interesantă, dar și cea mai stresantă”. Cristinel Secară, inspector de fizică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, a vorbit despre acest eveniment ca fiind „o onoare, o sărbătoare a școlii nemțene și în același timp o provocare din perspectiva organizatorică”. Sunt 151 de elevi care vor concura în cele trei probe: luni, 21 octombrie, cea scrisă și joi, 24 octombrie, proba practică – se vor desfășura la „Petru Rareș”, iar proba observațională, din ziua de 22 octombrie, se va desfășura pe Stadionul Municipal. Nu în ultimul rând, Dan Grigoruță Oniciuc, directorul colegiului „Petru Rareș” și-a exprimat bucuria pentru că școala nemțeană de fizică și pasionații elevi de astronomie din lotul României vor fi cunoscuți în lume, încă o dată. Mai mult, prilejul este unul deosebit pentru oaspeți de a vorbi acasă, în țările lor, despre zona noastră, pe care o vor vizita în cele două excursii programate săptămâna viitoare, a mai spus directorul Dan Grigoruță Oniciuc. Alături de organizatori, zeci de elevi, voluntari de la „Petru Rareș”, Colegiul Național de Informatică și de la „Calistrat Hogaș” vor fi alături de elevii străini, în decursul săptămânii. (C.I.)