0:00

Ziua Internaţională a Copilului, 1 Iunie, a fost sărbătorită în centrul oraşului Piatra Neamţ de angajaţii MAI, poliţişti, jandarmi şi pompieri printr-o serie întreagă de activităţi: prezentarea autospecialelor şi echipamentelor din dotare, exerciţii cu câini special antrenaţi, prelevare de amprente, şedinţe foto ş.a.

Prima activitate realizată de angajaţii IPJ Neamţ a fost o demonstraţie a abilităţilor câinilor antrenaţi chiar de copii, urmată de un exerciţiu demonstrativ în care vedeta a fost ciobănescul Oscar, singurul câine din ţară antrenat pentru detectarea  mirosului uman. Exerciţiul presupunea oprirea în trafic a unui autoturism în care se aflau doi infractori şi imobilizarea acestora de către câine.

Piatra Neamţ de 1 Iunie: veselie, distracţii, demonstraţii şi şedinţe foto, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Lângă Parcul Tineretului, copiii au avut ocazia să vadă şi să se fotografieze cu autospecialele poliţiştilor, cu câinii poliţişti, au probat unele echipamente, au văzut cum şi le-au fost prelevate amprente, au primit pliante informative şi câte o insignă cu „Micul Poliţist”, amintire a unei zile de neuitat (imagini de la activitate puteți vedea aici).

Piatra Neamţ de 1 Iunie: veselie, distracţii, demonstraţii şi şedinţe foto, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Tot aici, a fost prezentată o autospecială a jandarmilor şi un autoturism de teren, care le-au arătat copiilor o parte din echipamentul lor şi le-au explicat în ce constă munca lor.

Piatra Neamţ de 1 Iunie: veselie, distracţii, demonstraţii şi şedinţe foto, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pompierii au continuat tradiţia, venind, ca şi în alţi ani, cu un traseu aplicativ, parcurs de copii echipaţi cu cască de protecţie şi pelerină, la capătul căruia micuţii au folosit furtunul cu apă, sub supravegherea profesioniştilor şi au primit bomboane şi diplome. Nu au lipsit şedinţele foto cu autospecialele de stingere şi de intervenţie ale pompierilor, copiii au putut să vadă cum sunt acestea în interior şi să intre în pielea salvatorilor de vieţi pentru câteva clipe (mai multe imagini puteți vedea aici).

Piatra Neamţ de 1 Iunie: veselie, distracţii, demonstraţii şi şedinţe foto, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Piatra Neamţ de 1 Iunie: veselie, distracţii, demonstraţii şi şedinţe foto, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn paralel, la Detaşamentele de pompieri din Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Garda II Poiana Teiului şi Punctul de Lucru Poienari are loc, între orele 10,00-18,00, Ziua Porţilor Deschise pentru copiii. Aceştia, însoţiţi de părinţi sau bunici au ocazia să viziteze locul de muncă al pompierilor şi să participe la ateliere dedicate lor, unde li se prezintă autospecialele de stingere, de intervenţie, de salvare din apă sau de la înălţime, dar şi noua autospecială pirotehnică, proaspăt intrată în dotarea ISU Neamţ.

Angela Croitoru

Articolul precedentANM avertizează: cod galben de furtuni în regiunea Nord Est
Articolul următorJoacă, distracție și bucurie de Ziua Copilului, în Piatra Neamț!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.