Că societatea a fost lipsită de transparență și în mandatul trecut este o altă problemă. Important e că agamanii vor un consiliu nou, un director nou (s-a lansat și o propunere, în persoana lui Jănel Iosub), că au prezentat un raport de activitate, în care probabil se vorbește despre problemele întâmpinate în timp de cei de la Locativ Serv, program pe care, în mod sigur, îl vom vedea postat pe site-ul buclucaș al societății.
Cătălin Misăilă a mai ridicat problema celor care au semnat mai multe contracte de închiriere (au beneficiat pe rând de locuințe în strada Muncii, în Speranța și acum în Văleni 1, Văleni 2), au adunat datorii, iar acum beneficiază de locuințe fără să fie trași la răspundere și fără să figureze măcar pe lista datornicilor. „Nu se poate să mergi din casă în casă, din contract în contract, cu o sută de milioane datorii și mai apoi să nu plătești. Este un prejudiciu pentru noi toți. Sunt curios și eu și vreau să scoatem la iveală cine sunt cei care au permis să se întâmple așa ceva”, a punctat Misăilă.
Interesant este că despre toate aceste lucruri am scris, de-a lungul anilor, am prezentat date și situații, dar, la acea vreme, nimeni nu îndrăznea să rupă rândurile în front. Pentru că problema nu este la cei care au semnat contracte, este la cei care au acceptat acest lucru, la cei care au aprobat investițiile pentru amenajarea locuințelor și la cei care au construit. Raportele Curții de Conturi ar putea fi un instrument util pentru consilierii locali care sunt și agamani pe ici, pe colo.
(V.B.)