Acasă ACTUALITATE Piatra-Neamţ: alte 10 autobuze electrice vor fi cumpărate cu finanțare prin PNNR

Piatra-Neamţ: alte 10 autobuze electrice vor fi cumpărate cu finanțare prin PNNR

0:00

Piatra-Neamţ: alte 10 autobuze electrice vor fi cumpărate cu finanțare prin PNNR, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO achiziţie suplimentară de autobuze electrice urmează să fie perfectată prin PNRR, faţă de cele 41 despre care se vorbise până acum.

Astăzi, 13 octombrie, are loc o şedinţă extraordinară de îndată a Consiliului Local Piatra-Neamţ, prin care se aprobă participarea primăriei la proiectul „Achiziţie autobuze ecologice”- etapa 2, în asociere cu CJ Neamţ, prin care ar urma să mai fie achiziţionate 10 autobuze electrice.

Primarul Andrei Carabelea a precizat pentru Mesagerul de Neamț că aceste „10 autobuze despre care este vorba în proiectul de astăzi sunt în plus faţă de cele 41 despre care s-a discutat iniţial”.

În acest proiect, singura obligaţie a primăriei este să acopere eventualele cheltuieli neeligibile ce ar putea să apară pe parcursul derulării acestuia. Documentul prevede și  montarea a 4 staţii de încărcare rapidă electrice pe traseul autobuzelor şi a 10 staţii de încărcare lentă în autobaza Troleibuzul. Valoare estimată se ridică la 28 de milioane de lei.

Cererea de finanţare urmează să fie depusă în runda a doua a programului, în perioada 14-27 octombrie, de aici şi urgenţa şedinţei.

Beneficiarul direct al achiziției, societatea Troleibuzul, a precizat, prin intermediul directorului Cristian Sauciuc: „Pe lângă cele 21 de autobuze electrice, ce vor asigura toate traseele pe Piatra-Neamţ, din care 5 vor fi rezerve în cazul în care la un moment dat vor fi probleme şi vor trebui efectuate reparaţii la celelalte 16, alte 20 de autobuze urmează să fie achiziţionate undeva pe finalul anului viitor de către Consiliul Judeţean Neamţ şi cu acestea ar urma să facem traseele din comunele adiacente ale ADI Urbtrans. Evident că este extraordinar dacă mai apar 10 autobuze, vom avea alte posibilități de asigurarea a treficului și un alt confort”.

Angela Croitoru

Exit mobile version