Acasă INFRACȚIONAL Peste 300 de șoferi au „pătimit” din cauza vitezei

Peste 300 de șoferi au „pătimit” din cauza vitezei

0:00

Jumătate din amenzile date în trafic de polițiștii Serviciului Rutier Neamț au fost pentru viteză excesivă, în ultima săptămână. Acțiunea s-a desfășurat pe toate șosele importante din județul Neamț și s-a încheiat cu peste 600 de amenzi, din care 306 au fost date șoferilor vitezomani, 25 bicicliștilor, 11 pentru depășiri periculoase și 12 pentru șoferii prinși băuți la volan. Nici pietonii n-au fost iertați, una din zile fiind dedicată exclusiv controalelor la trecerile pentru pietoni și în zonele cunoscute pentru traversări nepermise. Au fost amendate 48 de persoane imprudente, care au ales să scurteze neregulamentar trecerea drumurilor. Au mai fost constatate 3 infracțiuni rutiere, au fost retrase 13 certificate de înmatriculate și 83 de șoferi au rămas fără permise. (C.I.)

Exit mobile version