0:00

În primele două luni ale campaniei s-au vaccinat împotriva coronavirusului 16.757 de nemțeni și 27 dintre aceștia au raportat reacții adverse locale și generale, potrivit Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Cele mai multe sunt persoanele cu vârste de peste 65 de ani, categorie care reprezintă o treime (4.858) din totalul celor care au primit serul. Tot în etapa a doua s-au vaccinat 3.946 de bolnavi cronici, până acum.

Potrivit DSP Neamț, în prima etapă s-au vaccinat 2.692 de cadre medicale și angajați din centrele rezidențiale, dar doar 2.326 au primit și a doua doză de ser.

Vaccinarea angajaților din învățământ și personalului din creșe este în desfășurare, 1.697 de persoane au primit prima doză, dintre care 487 și doza de rapel.

Situația detaliată pe fiecare categorie eligibilă este sintetizată de DSP Neamț Neamț astfel:

Peste 16.000 de nemțeni s-au vaccinat, o treime sunt vârstnici, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pentru persoanele nedeplasabile, vaccinarea a început pe 15 februarie. „Echipele mobile ale centrelor de vaccinare din Piatra-Neamț, Roman și Târgu Neamț și o echipă a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț au început vaccinarea persoanelor nedeplasabile, a însoțitorilor acestora și a membrilor familiei. În 16 zile au fost vaccinate 408 persoane nedeplasabile, însoțitori ai acestora și membrii ai familiei, din mediul rural și urban”, potrivit DSP Neamț.

Din 15 martie va fi posibilă programarea la vaccinare pe listele de așteptare.

C.I.

Articolul precedentDOCUMENT: Elevii din ani terminali merg la școală și în scenariul roșu
Articolul următorMuniție nexplodată găsită în Vânători