În primul caz, un bărbat de 46 de ani, din Pângărați, conducea un autoturism pe DN 15, în localitate, fără a respecta viteza legală de deplasare în interiorul localității, cu 87 km/h. După ce l-au oprit pentru depășirea vitezei, oamenii legii au constatat că acesta emana halenă alcoolică. La testul cu aparatul etilotest, concentrația a fost de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Pentru încălcarea normelor rutiere, bărbatul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Situație asemănătoare la Târgu-Neamț unde polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din Răucești, care conducea o autoturism pe DC 7, în afara localității, și mirosea puternic a băutură. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Al treilea șofer, de 41 de ani, din Dumbrava Roșie, conducea un autoturism pe DJ 156 A, în Botești, fără a respecta viteza legală de deplasare în interiorul localității, fiind înregistrat cu viteza de 86 km/h. Întrucât mirosea a alcool și acesta a fost testat, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. A fost amendat pentru depășirea vitezei legale, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Angela Croitoru