0:00

Performanțele unui bărbat gelos: amenințare, șantaj și distrugere, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat de 39 de ani, din Piatra Neamț, care a făcut scandaluri repetate și și-a amenințat fosta concubină și pe actualul concubin al acesteia, a fost reținut de polițiști pentru amenințare, șantaj și distrugere,  ieri,14 ianuarie.

„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, la data de 1 noiembrie 2020, acesta i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență unui bărbat de 58 de ani, din Piatra Neamț. Ulterior, la data de 3 noiembrie 2020, acesta l-ar fi amenințat, printr-un apel telefonic, pe bărbatul în cauză și pe fosta sa concubină, în vârstă de 39 de ani, cu incendierea locuinței, cu scopul de a-i determina să-i remită 2.000 de lei. De asemenea, la data de 7 ianuarie 2021, cel în cauză s-ar fi deplasat pe o stradă din Piatra Neamț, unde ar fi stropit cu o substanță inflamabilă frontonul locuinței bărbatului de 58 de ani, pe care l-ar fi incendiat. Incendiul izbucnit a fost lichidat la scurt timp de vecinul acestuia”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Astăzi, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

A.H.

Articolul precedentCod galben de ninsori și viscol la munte, în Neamț și Suceava
Articolul următorÎncă 65 de persoane pozitive la coronavirus, Neamțul rămâne județ verde