„La data de 21 aprilie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași au efectuat 11 percheziții la sediile unor societăți comerciale (6) și locuințele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală. Activitățile s-au desfășurat în municipiile Iași și Pașcani, și în comunele Ciurea și Hălăucești. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2008-2014, o parte dintre persoanele în cauză, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate operațiuni fictive, în scopul diminuării profitului impozabil și a deducerii ilegale a TVA”, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Iaşi.
Prejudiciul creat este de circa 3,3 milioane de lei. Polițiștii vor pune în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi audiate la sediul IPJ Iași. La percheziţii au participat și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din Iași și jandarmi. (ZCH NEWS)