Acasă ACTUALITATE Percheziţii cu mascaţii la o clinică privată pentru adeverinţe false de vaccinare

Percheziţii cu mascaţii la o clinică privată pentru adeverinţe false de vaccinare

0:00

Suspiciunile de fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată ce-i vizează pe medicii şi alţi angajaţi ai unei clinici private din Bacău stau la baza unor percheziţii ce se derulează în această dimineață, 9 iunie. Polițiștii de la economic, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale și criminaliști din IPJ Bacău, caută probe referitoare la aceste aspecte legate de procesul de vaccinare anti COVID-19.

„Din cercetări a reieșit că, în cadrul unei clinici medicale din Bacău, s-ar fi eliberat documente medicale care ar fi atestat rezultate prestabilite ale unor investigații de profil, precum și adeverințe de vaccinare anti COVID-19, în fals.

La percheziții, până în acest moment, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care și rețete medicale, semnate, ștampilate și parafate în alb”, precizează inspector Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Percheziţiile continuă. Cercetările au loc sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Urmează audieri în cursul după-amiezei.

Angela Croitoru

Video: IPJ Bacău

Exit mobile version