Acasă INFRACȚIONAL … pe scurt …

… pe scurt …

0:00

A căzut de pe bicicletă şi s-a nenorocit

Un bătrân de 82 de ani din comuna Rediu a căzut de pe bicicletă, în ziua de 31 martie, în timp ce mergea pe strada Bisericii din localitate, şi s-a lovit foarte rău. O ambulanţă l-a dus la spital, iar medicii au stabilit că pacientul are un traumatism cranio-cerebral forte şi o fractură de vertebră cervicală, aşa că au decis să-l tranfere la Spitalul de neurochirurgie Iaşi. Poliţiştii, anunţaţi despre eveniment, au făcut cercetări la faţa locului şi au conchis că biciclistul a căzut în afara părţii carosabile, auto accidentându-se.

Ucidere din culpă în cazul bătrânului îngheţat

Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă în cazul bătrânului de 82 de ani, dus la spital duminică, în stare de hipotermie severă. Omul locuia într-un apartament de pe bulevardul Dacia, era imobilizat la pat, iar vecinii săi veneau cu rândul, să mai vadă de el. Cineva a deschis fereastra şi a uitat-o aşa, iar bietul bătrân a stat mai bine de 48 de ore la temperatura de afară, până când a fost vizitat de un alt vecin. A fost găsit îngheţat şi a murit la spital, pentru că între timp făcuse şi pneumonie. În plus era incredibil de slab, lucru explicabil în condiţiile în care mânca o dată la câteva zile. Poliţiştii au deschis o anchetă, urmând să stabilească dacă poate fi cineva considerat responsabil de decesul bătrânului.

Curăţenie cu flăcări

Pompierii militari au fost chemaţi să stingă trei incendii de vegetaţie, în ziua de 31 martie. Prima alarmă s-a dat puţin după ora 11, în Piatra Neamţ. Cineva a făcut foc să scape de nişte deşeuri, iar vântul a dus flăcările pe un teren viran, unde a fost curăţat totul pe o suprafaţă de două hectare. Seara, la ora 20,30 pompierii din Târgu Neamţ au fost anunţaţi că arde iarba de pe un teren din Petricani. de data asta nu a fost un accident, ci o acţiune intenţionată care a dus la pârjolirea vegetaţiei de pe două hectare. Incendiul a fost stins cu sprijinul voluntarilor din localitate. O oră mai târziu, militarii s-au dus la Târpeşti, unde flăcările cuprinseseră deja mai bine de 3 hectare. Şi de data asta cineva a dat foc cu intenţia de a curăţa terenul de buruienile uscate. Ziua s-a încheiat cu o nouă alarmă de incendiu, de data asta la o locuinţă din Târgu Neamţ, unde luase foc funinginea de pe coş. Flăcările au fost stinse la timp ca să nu se extindă la casă.

Salvat de pompieri din propria-i casă

Un bătrân de 84 de ani din Piatra Neamţ a fost scos din propriul apartament cu ajutorul pompierilor militari. În ziua de 31 martie, în jurul orei 12, un apel la 112 anunţa că bătrânul nu poate răspunde la uşă şi nimeni nu poate intra la el. Militarii au pătruns în apartament pe fereastră, folosind scara, şi l-au găsit pe bietul om căzut în hol, dar conştient. Un echipaj SMURD i-a evaluat funcţiile vitale, după care l-a transportat la spital. Bine totuşi că s-a dat alarma la timp, nu ca în cazul bătrânului de pe Dacia.

Grupaj de C. MIRCEA

Exit mobile version