Acasă INFRACȚIONAL … pe scurt …

… pe scurt …

0:00

… pe scurt …, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Un şofer beat a dărâmat gardul unei case

Duminică seara, în jurul orei 17,30, poliţiştii de la Secţia Rurală Urecheni au fost sesizaţi despre faptul că o autoutilitară a intrat în gardul unei case din Târpeşti, comuna Petricani. Echipajul care s-a dus la faţa locului a găsit, într-adevăr o porţiune de 15 m. de gard la pământ, maşina în curte şi şoferul beat. Individul, care are 42 de ani şi este din comună, a fost condus la spital, pentru stabilirea alcoolemiei, i-a fost reţinut permisul şi s-a ales cu dosar penal. Câteva ore mai târziu, la miezul nopţii de duminică spre luni, poliţiştii de la Biroul Rutier Piatra Neamţ au oprit o maşină care circula pe bd. Traian. La volan se afla un tânăr de 29 de ani, din Zăneşti, care consumase alcool. Şi el a rămas fără permis şi a primit drept „recompensă” un dosar penal.

Cinci scandaluri în baruri

Spre deosebire de ultimele două luni, când probabil tinerii „viteji” din judeţ s-au „antrenat” în bătăile de week-end, la sfârşitul săptămânii trecute, ambulanţele şi poliţiştii au avut de lucru în 5 cazuri de scandaluri în baruri şi discoteci. Patru, printre care şi cel de la „El Greco”, s-au consumat în Piatra Neamţ. Al cincilea a fost la discoteca din Trifeşti, unde trei indivizi, cu vârste între 26 şi 29 de ani, s-au îmbătat şi au făcut „spectacol”, iar la ieşire au lovit un tânăr, care probabil că le stătea în cale. La fel ca şi în cazul celorlalte încăierări, poliţiştii au întocmit dosar penal în cauză, pentru  tulburarea ordinii şi liniștii publice, şi lovire sau alte violențe, urmând ca fiecare protagonist să-şi primească plata în funcţie de „contribuţie”.

A început sezonul „bombelor” la fabrica de zahăr

Ca în fiecare toamnă, printre sfeclele duse la fabrica de zahăr din Roman se găsesc diverse proiectile, scoase din pământul patriei în campania agricolă. Prima surpriză din acest sezon s-a descoperit duminică dimineaţă şi, conform procedurilor, angajatul care a găsit proiectilul a anunţat pirotehniştii. Echipa de specialişti a ridicat lovitura de aruncător, de calibru 75 mm, şi apoi a verificat zona, cu detectorul de metale, fără să mai găsească alte elemente de muniţie. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, pirotehniştii au fost chemaţi la Târgu Neamţ, unde un muncitor care lucra la canalizarea oraşului a găsit o lovitură de aruncător de calibru 60 mm. Şi în acest caz a fost verificată o porţiune de 85 mp, dar nu s-au mai descoperit alte rămăşiţe ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Sinucigaş salvat din copac

Un bărbat de 38 de ani, din Boghicea, a fost salvat de la moarte, sâmbătă seara, de către un vecin care l-a văzut atârnat de creanga unui copac. Omul s-a urcat repede în pom şi a tăiat funia, dar corpul sinucigaşului a rămas agăţat de crengi. Au fost chemaţi pompierii militari de la Roman, care au coborât bărbatul din copac. Acesta respira, însă era inconştient şi a fost preluat de un echipaj de ambulanţă, care l-a dus la spital.

Grupaj de C. MIRCEA

Exit mobile version