pietricica turism

Un paznic de vânătoare a fost accidentat, după ce i-a surprins pe doi tineri la marginea pădurii, în orașul Bicaz. Bărbatul, de 41 de ani, din Tarcău, era de serviciu joi, când a văzut un autoturism parcat pe strada Codrului, la periferia cartierului Mărceni. Bănuind că ar putea fi vreun intrus, paznicul a plecat să verifice, însoțit de un pădurar. Când au ajuns la mașină, în zonă a apărut un alt autoturism din care a coborât, în fugă, un tânăr. Acesta s-a urcat în autoturismul parcat, iar în momentul în care a plecat de pe loc, l-ar fi acroșat cu roata din spate pe paznicul de vânătoare. Acesta, rănit, i-a alertat imediat polițiștii de la Bicaz, care în aceeași zi, 16 ianuarie, i-au găsit pe cei doi tineri. „În cadrul activităților desfășurate de polițiști, un autoturism a fost depistat pe raza comunei Oniceni și era condus de un tânăr de 25 de ani, din Oniceni. Celălalt autoturism a fost depistat pe raza municipiului Piatra Neamț, iar la volan se afla un tânăr de 20 de ani, din Oniceni. Cu ocazia controlului autoturismului a fost găsită o cantitate de 1 kg trufe negre, ce a fost confiscată, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 2.000 lei conform Legii 171/2010”, potrivit IPJ Neamț. Lucrătorul silvic a fost transportat la spital, iar tânărul care l-a accidentat este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. (C.I.)