Acasă ADMINISTRAȚIE Patru străini obligați să părăsească România în 15 zile

Patru străini obligați să părăsească România în 15 zile

0:00

Polițiștii de imigrări din Iași au depistat 4 cetățeni străini din Turcia, Vietnam și din Israel, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere. Au fost sancționați contravențional și li s-au emis decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească România în termen de 15 zile.

Poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Iaşi au desfăşurat, în perioada 25-29 iunie, acţiuni, proprii şi în cooperare cu alte structuri cu atribuţii în sistemul de ordine şi siguranţă naţională, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, 4 cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, din Turcia, Vietnam și Israel. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că străinii au intrat legal în România, în baza unor vize de lungă ședere sau permise de ședere temporară în scop de studii, iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri pentru prelungirea acestuia. Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în cel mult 15 zile. Totodată, persoanele au fost sancţionate contravenţional cu avertisment în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată”, informează IPJ Iași.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Iaşi, din strada Mihai Costăchescu, nr. 6, la numărul de telefon 0232-302315 sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro”, precizează aceeași sursă. (ZCH News)

Exit mobile version