Procurorii au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din local şi au refăcut filmul tragediei, relatează stiri.tvr.ro. 90 de secunde a durat ca, de la o scânteie, să se producă teribilul dezastru. Imaginile de pe camerele de supraveghere arată cât de repede de la prima scânteie s-a instalat haosul în club. La ora 22 şi 32 de minute se aprind artificii puternice. După 16 secunde, un stâlp de susţinere de lângă scenă ia foc. Flăcările tot mai violente ajung la tavan care arde tot mai repede. La ora 22.33.35′ primele persoane din cele aproape 300 din club se îndreaptă spre singura ieşire.
Patronii clubului susţin că aveau toate autorizaţiile şi că nu ştiau că vor fi artificii la concert.
Îi contrazic pompierii, care au susţinut că lor nu li s-a cerut aviz niciodată şi astfel nici măcar nu au ştiut de existenţa acestui club. Ancheta nu e nici pe departe de a se fi terminat. (ZCH NEWS; FOTO: Mediafax)