La baza liberalismului a stat ideea că orice ființă umană are, prin naștere, drepturi pe care orice putere trebuie să le respecte: dreptul la viață, la libertate și la proprietate.
Pentru județul Neamț, Nicu Albu a fost, fără îndoială, o figură proeminentă a liberalismului. La numai 32 de ani, a fost desemnat prefect, funcție pe care a ocupat-o în două rânduri. A fost deputat în Parlamentul României, între 1891 și 1895, și senator în două mandate. Nicu Albu a făcut demersuri pentru modernizarea căilor de transport, pentru dezvoltarea industriei locale, a comerțului și a agriculturii, măsuri ce au dus, în final, la dezvoltarea zonei și la creșterea bunăstării fiecărui locuitor. Cu siguranță, cea mai importantă contribuție și-a adus-o, însă, ca primar al orașului Piatra Neamț. Consecvent unor principii profund liberale, și-a dorit ca întreaga zonă să fie modernizată asemeni întregii Europe. De numele său se leagă proiecte ce sunt și astăzi utilizate: calea ferată Piatra Neamț – Bacău și Piatra Neamț – Tarcău, drumurile ce leagă Piatra Neamț de Bicaz, Târgu Neamț, Poiana Largului, cu trecere prin Pipirig, și peste dealul Petru Vodă. Județul Neamț a fost primul din țară unde s-a introdus telefonia, inițial, la Prefectura Neamț, pentru ca, ulterior, rețeaua de telefonie să fie extinsă, în 1906, în toate comunele județului.
Ca primar al orașului Piatra-Neamț, în numai trei ani ai primului său mandat, a construit școli, străzi și trotuare, a sprijinit sănătatea și cultele, a amenajat cursul râului Bistrița, a deschis o baie publică, a înființat Parcul ”Cozla”, după ce a împădurit versantul cu același nume, a inițiat lucrări edilitare de mare importanță. În același mandat 1901-1904, a introdus iluminatului electric şi apa potabilă în oraș și a construit o gară nouă, care s-a păstrat până astăzi.
În calitate de prefect, Nicu Albu a interzis tăierea la întâmplare a pădurilor din județ. A conceput reguli de exploatare științifică a pădurilor și un program coerent de plantații, iar urmările deciziilor lui se văd și astăzi. Tot el este cel care a pus bazele organizației județene a PNL, pe care a condus-o mai bine de 30 de ani.
Nicu Albu a decedat la 31 mai 1908, la vârsta de 55 de ani. În 1923, s-a inaugurat bustul-monument al acestuia, în prezenţa fruntaşilor liberali I.I.C. Brătianu, I.G. Duca. În 1995, Consiliul Local al municipiului Piatra Neamţ i-a acordat, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare.
Biroul de presă al PNL Neamț
,,Partidul Național Liberal și-a pus decisiv amprenta asupra modernizării statului român.,, Da, pentru timpul trecut , in prezent amprenta este alta, plina de tus… Ce liberali oameni buni , o increngatura de traseisti , demni de romanul lui Filimon !
Sa-l compare cineva pe Nicu Albu cu trepadusii , emanatii de azi a caror parinti au devalizat si s-au inbogatit peste noapte, ar insemna sa-i intinam memoria