Părinții pot participa ca observatori la examenul de Bacalaureat, prin intermediul asociațiilor de părinți de la fiecare unitate școlară. Astăzi, 31 mai, profesor Elena Laiu, inspectorul școlar general, spune că reprezentanții asociațiilor de părinți se pot înscrie până în data de 4 iunie ca observatori la sesiunea de Bacalaureat din anul 2018. Este nevoie de o cerere ce se depune la Comisia județeană din cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamț, președintele comisiei este persoana îndreptățită să aprobe cererea și să elibereze o adeverință observatorului.
„Anul trecut au fost două persoane din partea asociațiilor de părinți care au participat ca observatori la examenul de Bacalaureat, la unități de învățământ din municipiul Piatra Neamț. Președintele Asociației Părinților din județul Neamț participă la toate ședințele publice și întrunirile organizatorice ale Comisiei județene de Bacalaureat. Informarea pentru înscrieri ca observatori se face prin postarea anunțului pe site-ul și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, dar și la fiecare unitate școlară din județ prin grija directorilor și a diriginților care comunică la ședințele cu părinții”, explică inspectorul școlar general Elena Laiu.
Sunt admiși maxim 2 observatori pe o unitate școlară. Pe lângă părinți, pot participa ca observatori și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale cu activitate în domeniul educației. În Neamț, la bacalaureatul de anul trecut nu au participat ca observatori persoane desemnate din partea ong-urilor. (C.I.)