Acasă BACĂU Oktoberfest la salarii pentru medici

Oktoberfest la salarii pentru medici

0:00

Oktoberfest la salarii pentru medici, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSalariile medicilor de familie și din ambulatoriu au fost majorate ca urmare semnării de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a propunerii Colegiului Medicilor din România. Documentul a fost semnat vineri, 30 septembrie, urmând ca, prin aceasta, tot de la 1 octombrie să fie majorate și plățile pentru gărzile cadrelor medicale.

Președintele CNAS mi-a spus că a semnat majorarea veniturilor, respectiv creșterea valorii punctului minim garantat per capita (pentru fiecare persoană înscrisă pe listă) și per serviciu la medicul de familie și per serviciu în ambulatoriu„, a explicat președintele CMR, Gheorghe Borcean, citat de News.ro.

Pentru medicii de familie, creșterea rezultă din valoarea punctului minim garantat per capita (număr de persoane înscrise pe listă) care va ajunge la 4,6 lei (de la 4,3), iar valoarea punctului minim garantat per serviciu va crește de la de la 2 lei la 2,1 lei. Creșteri similare au avut loc și în luna iulie: cu 13% pentru medicina de familie și cu 17% pentru ambulatoriu.

Tot din octombrie, se va aplica și majorarea remunerației pentru gărzile făcute de cadrele medicale, conform unei ordonanțe de Guvern. Astfel, un rezident de anul III, dintr-o unitate clinică, va avea 257 de lei net pentru garda din timpul săptămânii, iar o gardă pe timpul week-endului va fi plătită cu un spor între 50% și 100%. (M.T.)

Exit mobile version