Forțele de ordine au făcut ieri verificări de mai multe ori la domiciliile a 614 persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare. Au fost controlate 69 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate dacă respectă restricțiile instituite pe perioada stării de urgență, fiind aplicată o amendă de 2.000 de lei. Din verificările privind restricțiile de circulație, 78 de persoane au fost depistate în neregulă și amendate cu peste 178.000 de lei, în total. Jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat o misiune de însoțire a persoanelor către locul de carantină. (C.I.)
Oficial: Peste 6.000 de nemțeni au stat în izolare, într-o lună de zile
0:00