COMUNICAT DE PRESĂ
Fiecare Copil în Grădiniță
9 februarie 2016, ora 10.30
Instituția Prefectului – Județul Neamţ , Inspectoratul Școlar Județean şi Asociaţia „Ovidiu Ro” organizează marţi, 9 februarie 2016 , la Piatra Neamț , un seminar judeţean de informare a primarilor şi a directorilor de grădiniță, asupra modului de implementare a programului național reglementat prin legea nr. 248/2015.
Seminarul face parte dintr-o campania de informare, organizată la nivel naţional şi îşi propune clarificarea mecanismului implementării programului ”Fiecare Copil în Grădiniță”, în contextul problemelor specifice din fiecare judeţ.
Programul național reglementat prin legea nr. 248/2015 preia mecanismul central al programului pilot Fiecare Copil în Grădiniţă, gândit în special pentru zonele rurale extrem de sărace şi implementat, începând cu 2010, de către Asociația OvidiuRo (OvR), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Între anii 2010-2015 , OvidiuRo a implementat acest program pilot cu finanțare privată şi prin voluntariat. Începând cu data de 15 februarie 2016, costul tichetelor sociale pentru grădiniță este acoperit de la bugetul de stat, iar responsabilităţile implementării eficiente a programului revin primarilor şi directorilor de şcoală.
Legea nr. 248/2015 sau ,,Legea Fiecare Copil la Grădiniță” – votată în Parlamentul României şi promulgată de Președinte în noiembrie 2015 – încurajează prezența la grădiniță a copiilor între 3 şi 6 ani prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură) şi este condiţionat de prezența zilnică a celor mici la grădiniţă.
Prezența zilnică a copiilor la grădiniță este monitorizată de educatori, iar situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației şi Cercetării. Copiii eligibili pentru acest program sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza unui dosar social.
Înscrierea în Program este permanentă, pentru a permite familiilor să îşi înscrie copiii la grădiniță şi după începerea anului şcolar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preşcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență. Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole. Tichetelor vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezență completat de educatori.
Programul ”Fiecare Copil în Grădiniță” va fi finanțat în anul 2016 cu suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat. Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, repartizarea pe județe a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Suma alocată judeţului Neamţ în acest an pentru finanţarea tichetelor sociale, conform prevederilor Legii nr.248/2015 este de 1.452 mii lei.
Ovidiu Ro pune la dispoziția autorităților județene şi locale interesate expertiza consolidată de organizaţie în cei peste 5 ani de implementare a programului pilot şi cei peste 15 ani de luptă împotriva sărăciei și abandonului şcolar cu ajutorul educației.
Instituția Prefectului susține implementarea programului şi oferă întregul suport pentru orice problemă legată de aplicarea acestuia, alături de partenerii instituţionali – servicii publice şi autorităţi locale, deosebit de importantă fiind capacitatea echipelor locale de a colabora şi de a găsi soluții la problemele punctuale.