Acasă ACTUALITATE Știre actualizată. O mașină a luat foc în sensul giratoriu din apropierea...

Știre actualizată. O mașină a luat foc în sensul giratoriu din apropierea casei primarului Carabelea

0:00

Actualizare: Șoferul a fost testat cu aparatul etilotesc, rezultatul indicând o concentrație de 0,60 mg/ alcool pur în aerul expirat, conform informațiilor furnizate de IPJ Neamț.

Actualizare: Cum arată locul accidentului în această dimineață:

Știre inițială: În sensul giratoriu din zona Remat, a avut loc în acestă noapte, la miezul nopții, un accident care se putea încheia tragic, cu moartea șoferului. Acesta a pierdut controlul volanului a părăsit carosabilul și a intrat cu mașina în gard și un stâlp de electricitate.

Șoferul a fost scos de către doi polițiști, care, patrulând prin zonă, au intervenit cu promptitudine.

„Astăzi, în jurul 00.05, un zgomot puternic a tulburat liniștea locuitorilor, din Piatra Neamț.

Aflat în imediata apropiere, echipajul de poliție a ajuns în câteva secunde la locul evenimentului, unde un autoturism era în flăcări, conducătorul acestuia fiind blocat în interior.

Fără să stea pe gânduri Lucian și Marius au procedat la extragerea conducătorului auto din habitaclul autoturismului și cu ajutorul a 4 extinctoare au limitat incendiul, până la sosirea pompierilor.

De unde 4 extinctoare? Unul din dotarea proprie, unul de la o societate comercială aflată în imediata vecinătate și două de la ceilalți participanți la trafic.

Din fericire, o tragedie a fost evitată prin prezența de spirit a colegilor noștri. Nu uitați să vă echipați autoturismul și cu un extinctor… chiar contează.

Felicitări a.s. Oprea Lucian, Biroul Rutier și a.s.a. Ciubotaru Marius, Biroul de Ordine Publica!”, este mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Exit mobile version