0:00

O tânără, de 27 de ani, din Roman, a sărit din trenul în mers, cu tot cu copil în brațe.

Incidentul s-a petrecut miercuri, după-amiază, la Roman.

Femeia fusese la cerșit, în Bacău și a adormit în trenul care o aducea acasă. S-a trezit, buimacă, în timp ce trenul pornise din gara Roman și s-a aruncat. Ea a scăpat cu câteva vânătăi, dar băiețelul, în vârstă de 2 ani, și-a fracturat craniul, fiind transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iași.

Un echipaj de ambulanță a transportat copilul, în aceeași seară, la Iași: ”Pacientul, în vârstă de 2 ani, prezenta vărsături și era somnolent, diagnosticat cu fractură de bază occipitală prin cădere din tren, a fost transportat inițial la CPU al Spitalului Municipal Roman și apoi transferat de un echipaj cu medic la Spitalul Clinic de Neurochirurgie «Nicolae Oblu» din Iași”, potrivit informațiilor oferite de asistenta șefă Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț.

Înainte de a fi dus la Iași, băiețelul a fost stabilizat în CPU Roman, unde s-a stabilit că avea și o fractură de bazin și fine hemoragii intracraniene. (C.I.)

Articolul precedentUrmărit internațional prins la Piatra-Neamț
Articolul următorBiblioteca „Kirileanu”, parteneriat educaţional dedicat literaturii pentru copii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.