Acasă ACTUALITATE O femeie extrem de beată – prinsă de șoferul căruia i-a ”boțit”...

O femeie extrem de beată – prinsă de șoferul căruia i-a ”boțit” mașina

0:00

O femeie extrem de beată – prinsă de șoferul căruia i-a ”boțit” mașina, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAstăzi, 11 iulie, la prânz, pe o căldură infernală, o femeie de 44 de ani, din Timișești, a reușit să conducă un autoturism prin Târgu Neamț, deși era extrem de beată. A reușit până la sensul giratoriu de la intersecția străzilor Mărășești și Ștefan cel Mare, unde a virat la stânga fără să se asigure, a lovit o mașină și și-a continuat drumul. La volanul autoturismului care circula regulamentar era un tânăr de 32 de ani, din Suceava, care a urmărit mașina condusă de femeia care nu i-a acordat prioritate, până în parcarea unui bloc. Tânărul a anunțat polițiștii, care s-au dus la fața locului.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 32 de ani”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În cazul femeii din Timișești, rezultatul testului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Mai trebuie precizat doar că, de regulă, concentrația de alcool din sânge este dublă față de cea din aerul expirat, așadar strașnică femeie, dacă la asemenea alcoolemie a mai văzut sensul giratoriu. Dincolo de glumă, astfel de oameni n-ar trebui să mai aibă dreptul să conducă vreodată.

C.M.

Exit mobile version