”În fapt, începând cu data de 4 noiembrie 2016 și până în prezent, femeia nu a respectat sentința civilă a Judecătoriei Piatra-Neamț, prin care s-a stabilit modul în care fostul soț urma să aibă legături personale cu fiica sa minoră, nepermițându-i să ia legătura în niciun mod cu aceasta”, a precizat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Tot la Penitenciarul Bacău a fost dus un bărbat de 37 de ani, din Teleorman, care a fost depistat de polițiști în Piatra-Neamț. El a fost condamnat la un an de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Fapta s-a întâmplat pe 7 noiembrie 2018, când bărbatul, însoțit de alte două persoane, având fiecare cuțite în mâini, au urmărit pe cineva pe o stradă din Roșiori de Vede.
C.M.