Acasă ACTUALITATE O familie din Buneşti a rămas fără acoperiş în pragul iernii

O familie din Buneşti a rămas fără acoperiş în pragul iernii

0:00

Aseară, 17 noiembrie, un incendiu a izbucnit în locuinţa unei familii din satul Petia, comuna Buneşti, judeţul Suceava.

Pompierii din Fălticeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la adăpostul de animale și la o locuință învecinată.

După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost localizat şi stins în totalitate.

A ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de 200 de metri pătrați, aproape în totalitate și s-au degradat planșeul și pereții interior ai casei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum, un burlan metallic, neizolat corespunzător față de materialele combustibile, după cum a stabilit ISU Suceava.

Din fericire nu au fost victime. Dar familia va fi nevoită să-şi refacă acoperişul şi pereţii în pragul iernei sau să apeleze la rude pentru a trece cu bine peste acest necaz.

Angela Croitoru

Exit mobile version