0:00

O femeie, în vârstă de 78 de ani, din comuna Dulcești, a ajuns să fie terorizată de propriul fiu, care a căzut în patima băuturii. În vârstă de 51 de ani, el locuiește împreună cu mama sa și, cu toate că ar putea munci, de cele mai multe ori bătrâna este cea care îi dă bani de băutură. Când nu mai primește, toată furia fiului se revarsă asupra mamei, care de ceva timp trăiește un coșmar. Ultimul scandal a avut loc duminică, 17 noiembrie, când, beat fiind, individul și-a luat propria mamă la bătaie și a lovit-o de mai multe ori peste față. Sătulă de scandaluri, de beții și fiindu-i frică pentru propria viață, femeia a sunat la poliție și a cerut ajutor. Polițiștii de la secția rurală Dulcești au intervenit și, dată fiind gravitatea situației, i-au impus agresorului un ordin de restricție provizoriu și l-au obligat ca imediat să părăsească locuința mamei. Ceea ce a și făcut, doar că „minunea” a ținut puțin și, după ce echipajul a plecat, individul s-a întors acasă. De-această dată, însă, bărbatul a fost încătușat și dus în arest. „Întrucât în cursul aceleiași zile bărbatul ar fi pătruns în incinta imobilului mamei sale, fiind depistat de polițiști încălcând obligațiile dispuse, a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor. În urma administrării probatoriului, la data de 18 noiembrie a.c. polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Urmează ca astăzi agresorul să fie dus la parchet cu propunere de arestare preventivă. (C.I.)

Articolul precedentPatru rețineri după o încăierare în stradă
Articolul următorȘofer prins cu 163 km/h pe șoseaua „morții”