În general în Roman, deși locurile pentru parcările de reședință s-au atribuit prin licitație, locatarii învecinați zonei licitate care erau interesați să concesioneze locuri de parcare s-au înțeles între ei, astfel încât marea majoritate a locurilor de parcare s-au atribuit la prețul de pornire a licitațiilor, adică 100 de lei pe an. În câteva zone din Roman însă, unde mașinile au fost mai numeroase decât locurile de parcare amenajate și unde ambițiile au fost mari, s-a ajuns ca un loc de parcare să se atribuie, după al N-lea pas, cu 780 de lei pe an! Ei bine, cei care plătesc de 6 – 7 ori mai mult decât restul proprietarilor de autovehicule, vor rămâne cu prețul adjudecat și nu li se va mai mări taxa de concesiune, declară surse din primăria Roman.
Sigur, vor fi voci care vor contesta măsura și vor acuza administrația publică locală că aplică diferențiat majorările Și sigur că vor fi și persoane cărora li s-a majorat taxa de la 100 la 120 de lei și care vor solicita să li se majoreze tuturor, adică și celor care plătesc 600 ori 780 de lei.
Dilema (nouă) între legalitate și omenie rămâne să o tranșeze tot primăria.
(D.A.)