Acasă BOTOȘANI Noi „şmecherii” rurale: maşini cu numere false!

Noi „şmecherii” rurale: maşini cu numere false!

0:00

Noi „şmecherii” rurale: maşini cu numere false!, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Şmecheria” se mută de la oraş la ţară.

Un tânăr de 19 ani, din comuna Blândeşti (Botoşani), a fost depistat de poliţişti, marţi, 13 octombrie („norocul” lui!), la volanul unui autoturism cu numere false.

„La data de 13.10.2015, în jurul orei 23:45, poliţiştii din cadrul I.P.J. Botoşani – Secția Rurală 1 Botoșani au depistat în trafic, pe DN 29D, în comuna Stăuceni, un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare Germania, condus de U.A. de 19 de ani, din comuna Blândești, judeţul Botoşani, posesor permis de conducere din anul 2014. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că numărul de înmatriculare montat pe autoturism era fals”, se menţionează în comunicatul de presă al Poliţiei Botoşani.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu numere false de înmatriculare.

„Şmecheria” a ţinut puţin. Probabil din cauza zilei de 13… (ZCH NEWS)

Exit mobile version