Acasă ADMINISTRAȚIE Nici Prefectura nu mai vrea la stadionul „Ceahlăul”

Nici Prefectura nu mai vrea la stadionul „Ceahlăul”

0:00

Nici Prefectura nu mai vrea la stadionul „Ceahlăul”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiInițial, Prefectura Neamț a solicitat Primăriei Piatra Neamț transmiterea în folosință, în perioada octombrie-decembrie, a unor spații din clădirea administrativă a Stadionului Municipal „Ceahlăul”, pentru a fi utilizate de membrii biroului electoral, secretariatul tehnic, personalul tehnic auxiliar, informaticieni și statisticieni, adică de persoanele care vor fi implicate în procesul electoral din decembrie, dar și a unui spațiu pentru depozitarea buletinelor de vot.

În ședința ordinară de Consiliu Local din 29 septembrie, s-a aprobat respectiva solicitare, doar că, la scurt timp, Prefectura s-a răzgândit, așa că, pe ordinea de zi a extraordinarei din 13 octombrie, apare un proiect de hotărâre privind abrogarea hotărârii de la final de septembrie.

„Cei de la Prefectură ne-au mulțumit pentru sprijinul acordat, dar ne-au informat că vor păstra sediul Biroului Electoral tot la Direcția Taberelor, așa că respectiva hotărâre de Consiliu Local trebuie revocată”, a declarat Florin Fecic, secretarul municipiului Piatra Neamț. (Andreea AMARIEI)

Exit mobile version