Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222.559 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 159.855 de pacienți au fost declarați vindecați, în vreme ce 6.681 de persoane au decedat. În intervalul 27.10.2020 (10:00) – 28.10.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (60 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.
100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.934. Dintre acestea, 861 sunt internate la ATI. În Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț sunt internați, astăzi, 372 pacienți pozitivi și 53 de persoane, care sunt suspecte că s-au infectat dar așteaptă rezultatul testelor. În secția de reanimare sunt 12 bolnavi dintre care 7 ventilați mecanic.
C.M.