Interviu cu primarul Neculai NASTASIA
– Investitorii vin dacă au o infrastructură rutieră în primul rând. Cum stați cu drumurile în comună, domnule primar Nastasia?
Din punctul de vedere al infrastructurii rutiere, comuna noastră este traversată de DJ 156 A care este administrat de Consiliul Județean Neamț și care, deocamdată, a fost plombat. Drumurile celelalte, cele comunale, le-am asfaltat printr-un proiect PNDL 2 și asfaltările au fost finalizate chiar săptămâna trecută, când am avut recepția lucrărilor. Au fost realizate cinci drumuri comunale, iar valoarea totală a proiectului se ridică la un milion de euro. Pentru toate celelalte drumuri neasfaltate din comuna Negrești, am accesat Programul „Anghel Saligny”, însemnând 12 drumuri, cu poduri, cu șanțuri cu tot ce mai înseamnă ca detalii, ca să terminăm de turnat asfalt în toată comuna și apreciez că aici va fi o investiție de peste două milioane de euro.
– Aveți și drumuri care au fost inundate de viitura din vara anului trecut?
„Să asigurăm toate utilităţile comunităţii noastre”
– Pe partea de alimentare cu apă și canalizare, ce ați reușit să faceți și ce mai aveți în plan?
– Iluminatul public al comunei în ce stadiu este în acest moment?
Avem un proiect prin AFM, pentru iluminatul public cu lămpi cu LED, am reușit să schimbăm tot pe artera principala și pe una secundară. Avem chiar acum ședința de Consiliu Local, în care vrem să aprobăm un proiect pentru realizarea prin AFM a două stații de încărcare cu electricitate pentru autoturisme, pentru că, la anul, așteptăm două microbuze pentru transportul școlar, care vor fi pe curent electric. Microbuzul școlar pe care-l avem acum este foarte vechi, are 16 ani, l-am avut, recent, în service și cheltuim o grămadă de bani pentru reparații, am cheltuit 65 de milioane de lei vechi, ca să putem aduce astăzi elevii la școală. Am făcut o solicitare la prefectură, la Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar să ne aprobe două microbuze școlare și avem o promisiune că este posibil ca acestea să ajungă în primăvară, anul viitor. Una dintre condiții pentru realizarea acestor stații de încărcare electrice este să fie pe domeniu public, avem acest teren, avem și transformatorul aproape, care era o altă condiție.
„Am depus proiect pentru construirea primăriei și pentru reabilitarea căminului cultural”
– Știu că vă doreați foarte mult un sediu de primărie, pentru că acum funcționați în vechiul cămin cultural al comunei.
– Doamna viceprimar își propusese să înființeze o asociație pentru conservarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale.
Da, așa este. Aici, când eram copil rulau filme, dimineața, la matineu pentru copii și seara două filme pentru cei mai mari. Pe vremuri erau formații de muzică populară, formații de muzică ușoară care veneau și dădeau spectacole aici, populația era mai tânără. După ce vom reabilita și acest sediu, orice activitate culturală este binevenită. Suntem deschiși către orice fel de colaborare, așteptăm tineretul să se implice. Dar, populația este din ce în ce mai îmbătrânită în comună, nu mai avem elevi la clasa a VIII-a anul acesta.
– Câți elevi aveți la școala gimnazială din comună?
În jur de 150 de elevi. Noi am început cursurile cu prezență fizică, am vorbit cu cadrele didactice să se vaccineze, mai avem grupele de preșcolari. Microbuzul începe transportul elevilor încă de la ora 6:00, pentru că acum trebuie să facă mai multe ture, se aduc mai puțini elevi, pentru a păstra distanțarea socială în interiorul microbuzului. Este ceva mai complicat, se consumă mai mult carburant, dar, una peste alta, ne descurcăm și școala a început, normal, la noi, cu prezență fizică. Mai avem o mică grădiniță cu 12 preșcolari în satul Poiana, care au propria lor educatoare. Avem aici, în centru, pe punctul de finalizare, o grădiniță cu patru săli de clasă și intenționez să-i aduc pe toți cei mici în această nouă grădiniță și grupa de la Negrești și pe cei de la Poiana. Clădirea a fost demarată în 2008 și nu era finalizată. Acum avem un constructor serios, care s-a implicat și aproape a finalizat lucrările, mai avem de pus parchetul, niște finisaje. Am alocat anul acesta banii necesari din bugetul local ca să o finalizăm și copiii să se bucure de ea, așa cum este normal. Lucrurile trebuiesc duse la bun sfârșit. Nu putem sta cu niște bani aruncați pe diferite lucrări nefinalizate. Actualul constructor ne-a făcut o lucrare foarte bună, de calitate și, în timp scurt, am alimentat cu energie electrică, cu apă, căldură cu centrală proprie, tot ceea ce trebuie. În clădirea acestei grădinițe vom muta și biblioteca comunală, care funcționează în condiții improprii acum, în școala veche. Acolo a funcționat cândva o fabrică de brânză care folosea foarte multă sare și această sare s-a impregnat în pereți și atunci întreaga clădire s-a degradat. Deja am primit răspuns că, în condițiile în care nu-i schimbăm destinația, se poate și acest lucru. Este pentru oamenii comunei, pentru cultură, pentru educație.