Instituţia a sesizat, în acest sens, şi Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
ANI apreciază că valoarea totală a contractelor semnate de către Vasile Viorel Melen cu încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese este de 11.535.939,71 Lei (aproximativ 2,6 milioane €), sumă finanțată din bugetul de stat, bugetul local sau din fonduri europene nerambursabile.
„Melen Vasile Viorel a semnat, în calitate de Primar al Comunei Brodina, Jud. Suceava, nouă contracte de lucrări și servicii, precum și trei acorduri-cadru de servicii, încheiate între primărie și S.C. FORESTBROD S.R.L., respectiv S.C. DARO FOREST S.R.L., precum și ordinele de plată prin care s-au efectuat plăți către aceste societăți comerciale. Melen Vasile Viorel a fost administrator și asociat al celor două societăți comerciale până în luna iunie 2012. De asemenea, soția persoanei evaluate a deținut calitățile de asociat și administrator al S.C. FORESTBROD S.R.L. până la data de 19 iunie 2012, precum și pe cea de angajat cu contract individual de muncă în perioada 1 mai 2003 – 22 martie 2013. De asemenea, acesta a semnat alte patru contracte de vânzare-cumpărare, încheiate de Primăria Comunei Brodina cu soția și fiul persoanei evaluate, precum și cu S.C. FORESTBROD S.R.L. Mai mult, acesta a aprobat rapoartele care au stat la baza atribuirii a trei dintre contractele de lucrări menționate anterior, contracte de finanțare din fonduri europene nerambursabile. Astfel, Melen Vasile Viorel a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru soția și fiul său, respectiv pentru S.C. FORESTBROD S.R.L. și S.C. DARO FOREST S.R.L., societăți la care acesta a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat”, se detaliază în comunicatul citat.
ANI mai precizează că persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76, alin. 1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/28 septembrie 2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, Agenția a identificat și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii asimilate faptelor de corupție, prevăzute de art. 12 din Legea 78/2000, și a infracțiunii de conflict de interese, incriminate de art. 301 Cod penal, motiv pentru care a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava. Vasile Viorel Melen a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare şi a depus la dosar un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. (ZCH NEWS)