Acasă ACTUALITATE Neamţul pierde subprefectul * Bacăul are subprefect nou

Neamţul pierde subprefectul * Bacăul are subprefect nou

0:00

Neamţul pierde subprefectul * Bacăul are subprefect nou, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGuvernul României a decis, în şedinţa de marţi, 28 iunie, să renunţe la subprefectul de Neamţ, Gheorghe Neculae şi să numească un subprefect nou la Bacău – Sorin-Gabriel Ailenei.

Informaţiile de pe site-ul Palatului Victoria sunt lapidare şi nu oferă nici cea mai mică motivaţie a acestor decizii: „HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Neamț, de către domnul Neculae Gheorghe” şi „HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Bacău de către domnul Ailenei Sorin-Gabriel”.

Din câte se pare, deocamdată, nu a fost numit nimeni pe postul de subprefect la Neamţ. Contactat telefonic de „Mesagerul de Neamţ”, Gheorghe Neculae a declarat că nu știa nimic despre schimbare. Destul de ciudat, având în vedere că decizia a fost luată totuşi ieri, 28 iunie.

Cu acelaşi prilej, Guvernul României a renunţat la prefecţii de Buzău şi Prahova şi a numit prefect doar în Buzău. (M. CONSTANTINESCU)

Exit mobile version