„Până la această dată, pentru anul 2015, nu au fost alocate biletele de tratament și, implicit, nu se cunosc stațiunile pentru care vor fi alocate biletele de tratament și datele de început a seriilor”, a declarat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Neamț.
La nivel național, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, acum câteva zile, că pensionarii pot beneficia, începând cu 16 februarie, de primele sejururi de tratament balnear și vor fi puse la dispoziție 220.000 locuri în staţiunile cu astfel de facilităţi. Ministrul a mai spus, la finalul ședinței de miercuri a Guvernului, că s-au suplimentat locurile pentru beneficiarii de aceste tratamente cu 10 mii, față de anul trecut. (Oana IOSUB-TOMA)