Se pare că săptămâna aceasta, din cauza variațiilor mari de temperatură și a ninsorii care a căzut în ultimele două zile, un nou val de viroze respiratorii a pus stăpânire pe județ. Numărul celor care solicită ajutorul medicului de familie este în continuă creștere. „O perioadă a fost liniște iar, deodată, de luni, stăteau oamenii cu zecile la rând, în fața cabinetului, prezentând aceleași simptome de gripă”, a declarat un medic de familie din județul Neamț.
„Sezonul acesta gripal a făcut ravagii. Infecțiile respiratorii s-au manifestat foarte urât și pe o perioadă destul de lungă, de aproape două săptămâni. Simptomele sunt mult mai accentuate față de anii precedenți. Am de gând, pentru sezonul următor, să fac o campanie de informare, să se vaccineze populația contra gripei. E cel mai eficient mod de combatere. Nu informarea pe internet”, a declarat doctorul Vasile Goga, medicul șef al secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Neamț. (Oana IOSUB-TOMA)