„Polițiștii au reținut permisul conducătorului auto și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
„Bărbatul riscă o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani de închisoare având în vedere de circumstanțele în care a săvârșit fapta conform art. 336 alin. 3 din Codul Penal”.
Poliţiştii le reamintesc şoferilor că alcoolul le diminuează capacitatea de a conduce, le reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive. Conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri riscante sau iau virajele periculos.
Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru cei care se urcă la volan având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. (C. MIRCEA)