Acasă NEAMȚ Economic Neamț NEAMŢ: „Sfatul jurnaliștilor” la Carpatcement

NEAMŢ: „Sfatul jurnaliștilor” la Carpatcement

0:00

NEAMŢ: „Sfatul jurnaliștilor” la Carpatcement, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMiercuri, 27 mai, a avut loc prima întâlnire, din acest an, a „Sfatului Jurnaliștilor”, organizată la sediul fabricii de ciment Carpatcement comuna Tașca. La întâlnire au fost reprezentanți ai mass-media din județul Neamț și cei ai Carpatcement: Bogdan Arnăutu, Communication Manager Carpatcement și Dragoș Tuță, Senior Consultant și Managing Partner. Discuțiile au avut ca scop identificarea posibilităților de dezvoltare și implementare a ideilor care vizează în special probleme de interes local și județean. În acest context, jurnaliștii prezenți au evidențiat teme legate de protejarea mediului înconjurător, de îmbunătățire a infrastructurii din zonă și de dotarea cu aparatură medicală a spitalului din Bicaz. Reprezentanții Carpatcement și-au anunțat intenția de a sprijini, ca și până acum, acele idei și proiecte cu impact pozitiv pentru siguranța mediului înconjurător, prin implicarea activă a partenerilor din educație. În acest sens, în cadrul întâlnirii s-a amintit faptul că în cadrul proiectului „Tinerii Gardieni ai Conștiinței Ecologice”, în luna iunie se vor organiza o excursie și un miniconcurs la stațiunea Lacul Roșu cu tema biodiversității și protecției mediului pentru elevii celor două școli unde s-au ținut prezentările (școlile gimnaziale din Bicaz Chei și Bicazul Ardelean). Totodată, în cadrul aceleiași întâlniri, Bogdan Arnăutu a anunțat că Grupul Carpatcement și-a consolidat poziția pe piață, raportând vânzări de 185 de milioane de euro, mai mari cu 4% la finalul anului trecut, față de anul anterior. (M. TEODOROF)

Exit mobile version