„La locul indicat s-au deplasat zece subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de lucru şi o ambulanţă SMURD”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „La sosirea militarilor, incendiul cuprindea o cameră şi jumătate din acoperişul locuinţei, cu posibilitatea de a se extinde către două locuinţe vecine. Pompierii au acţionat, iniţial, pe două direcţii – au protejat cele două case vecine şi au oprit extinderea incendiului către jumătatea de acoperiş care nu era afectată. Ulterior, pompierii militari au stins incendiul, în urma căruia au ars bunurile dintr-o cameră (electrocasnice, haine şi documente) şi 60 mp de acoperiş”.
Tot vineri dimineaţă s-a aprins podul unei case din Slobozia, Roznov, de astă dată fiind „vinovat” coşul de fum, care nu era protejat faţă de astereală. Au ars scândurile din apropierea coşului, cam 3 mp, iar nepotul proprietarei – un bărbat de 36 de ani, care este bolnav psihic şi se agita din cauza incendiului, a fost dus la spital. (C. MIRCEA)