Directorii din cele 113 școli care organizează examenul de Evaluare Națională au fost convocați astăzi, 12 iunie, în videoconferința organizată de șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Înaintea ședinței, inspectorul școlar general Mihai Obreja ne-a declarat că nu au apărut cazuri de infectare cu coronavirus, până acum și că școlile sunt dezinfectate și pregătite pentru proba scrisă de luni, 15 iunie. Ce încă nu se știe, nefiind primite informații oficiale de la ministerul Educației, sunt sumele cu care vor fi plătiți profesorii care vor supraveghea elevii, în clase. Și dacă lucrările elevilor din Neamț vor fi corectate în alt județ, așa cum a declarat ieri ministrul Educației.
Emoții au fost zilele acestea în trei școli, după ce două femei de serviciu au fost confirmate infectate cu coronavirus și doi elevi au intrat în izolare la domicilii, având părinții confirmați pozitivi. Este cazul Școlii Gimnaziale nr. 2 Piatra-Neamț, Școlii Gimnaziale Gâdinți și Liceului Tehnologic „Vasile Sav” Roman.
(C.I.)