Acasă EVENIMENT NEAMŢ: A murit consilierul local de Târgu Neamţ, Mişu Câmpeanu

NEAMŢ: A murit consilierul local de Târgu Neamţ, Mişu Câmpeanu

0:00

NEAMŢ: A murit consilierul local de Târgu Neamţ, Mişu Câmpeanu, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn urmă cu câteva ore, la Secția Reanimare din cadrul Spitalului Județean Neamț, a decedat Mișu Câmpeanu, consilier local din Târgu-Neamț, În vârstă de 57 de ani, acesta a suferit un atac cerebral chiar înainte de ședința legislativului târgnemțean de la sfârșitul lunii februarie. Acesta s-a simțit foarte rău, fiind dus de city-managerul Vasile Apopei la cabinetul medical din incinta primăriei la medicul de familie Nicoleta Cobrea. La rândul ei , medicul a chemat de urgență ambulanța care l-a transportat la spitalul orășenesc. Însă și medicii de aici au considerat că este necesară transportarea lui Mișu Câmpeanu la Spitalul Județean Neamț. A fost internat la Secția de reanimare în comă profundă, iar medicii de acolo nu i-au dat mari șanse de vindecare, chiar dacă în ultimele zile acesta deschisese ochii. Se pare că sângele îi inundase creierul iar șansele de supraviețuire erau practic nule. S-a încercat și transportarea sa la București cu un elicopter SMURD, dar medicii nu au riscat din cauză că orice mișcare a corpului ar fi putut duce la un deces iminent. Mișu Câmpeanu este cunoscut în special în zona Târgu-Neamț ca un mare artist ce a înființat formația Cardinal. Mișu Câmpeanu a fost și cel care a compus imnul oficial al orașului Târgu-Neamț. A intrat în Consiliul Local pe listele APEL în 2012 și a fost una din puținele voci ale legislativului târgnemțean care a insistat pe promovarea culturii și tradițiilor locale. Mișu Câmpeanu era căsătorit , are un fiu, Valentin Câmpeanu student la Conservator în București, concurent la Vocea României în anul 2013. Redacția transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! (C.T. STURZU)

Exit mobile version