Duminică, 6 iulie, în jurul orei 16:20, un bărbat din Pipirig a fost lovit în plin de un autoturism condus de un ieșean, în timp ce încerca să-l depășească. Motociclistul a suferit mai multe traumatisme ce au necesitat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului local.

motocicleta avariata“În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism, în localitatea Pluton (comuna Pipirig -n.r.), din direcția Poiana Teiului spre Târgu-Neamț, ar fi inițiat manevra de depășire a unui autoturism, intrând în coliziune cu o motocicletă ce se afla  angajată în depășirea sa, condusă de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Pipirig.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului motocicletei, care a fost transportat la o unitate medicală.

Ambele persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal”, a precizat inspector principal Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

A.C.

Articolul precedentPiatra-Neamț. Copil pe trotinetă lovit de o mașină pe pista de biciclete
Articolul următorAccident grav în Poiana Teiului. Șase persoane au fost rănite
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.