„Cele 16 microbuze școlare care au fost livrate în județul Neamț din cele 500, care fac parte din prima etapă a acordului încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării Regionale. La nivel național, până în luna martie, vor fi livrate alte 465 de microbuze școlare, urmând ca licitația lansată să se finalizeze pe parcursul anului 2015, prin achiziționarea a 1.016 microbuze școlare. Din acestea, o parte vor reveni și în județul Neamț”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Dacă ar fi să se respecte promisiunile făcute anul trecut, în acest an ar trebui să ajungă microbuze în următoarele localități: Girov, Grințies, Icușești, Ion Creangă, Oniceni, Pângărați, Petricani, Piatra Șoimului, Pipirig, Stănița, Poiana Teiului, Ștefan cel Mare, Tarcău, Valea Ursului, Văleni și Vânători-Neamt. (M. TEODOROF)