UPDATE1: Primarul Dragoș Chitic a fost categoric: ”Va trebui respectată legea!”. ”Oricine poate da în judecată pe oricine în ziua de azi. Nu am amănunte acum despre situație, dar în mod clar va trebui respectată legea. Este o unitate de învățământ, iar legea spune clar care este distanța pe care unitățile de alimentație publică trebuie să o aibă față de unitățile de învățământ”, a adăugat primarul Chitic. Viceprimarul Aurelia Simionică a fost mai în cunoștință de cauză, fiindcă a avut cauza pe masă, la audiențe: ”Impedimentul cel mai mare acolo este acceptul școlii, care nu și-l va da, fiindcă acolo nu numai că vine gard în gard cu școala, ci este chiar cale de acces pentru copii. Investitorul de acolo a venit inclusiv cu varianta (năstrușnică – n.red.) că dimineața va vinde sucuri, iar după-amiază va vinde bere. Sunt și multe reclamații din partea cetățenilor din zonă, că deja sunt multe tentații pentru adolescenți și există un abuz în alcool și țigări, nu ar fi cazul să mai apară încă una. Din punctul de vedere al Primăriei Piatra Neamț, pot să vă spun că noi am respectat prevederile legale întru totul și pe ceea ce a însemnat documentație și autorizări nu s-a eliberat. Nu vom elibera autorizație de construire și nici de funcționare fără acordul școlii. Și nu e vorba doar de acordul școlii, ci și al tuturor vecinilor”.
Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț s-a trezit că este dat în judecată, pentru faptul că nu-și dă acordul ca în vecinătate să se construiască o terasă de vară. Problema este mai veche, dar nicio secundă reprezentanții unității școlare nu s-au gândit că lucrurile vor ajunge atât de departe. Consiliul de Administrație (CA) al școlii a refuzat de 4 ori să acorde un aviz de vecinătate pentru funcționarea terasei. „Firma SC LILTOP SRL a fost refuzată din considerente exclusiv educative, în ședințele de CA din 11 aprilie, 15 aprilie, 23 aprilie și 28 mai. Suntem acuzați de rea-voință pe motiv că ceilalți vecini i-au dat acordul și că noi nu am vrut. Noi reprezentăm o instituție cu rol de educare a elevilor și când spun noi mă refer la un consiliu al școlii format din reprezentanți ai părinților, ai Consiliului Local, ai Primăriei Piatra Neamț. Am cerut, inclusiv, și părerea elevilor, care ne-au spus că nu sunt de acord. Sunt mâhnită că cel care a făcut acest demers nu a înțeles poziția noastră”, a precizat prof. Luminița Moscalu, directoarea Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț. Conducerea unității școlare a precizat că cel care i-a acționat în judecată invocă faptul că distanța viitoarei terase față de imobilul școlii este de 2 metri, suficient cât să i se dea un acord de vecinătate. De fapt, cele două terenuri (al firmei și al școlii) sunt despărție doar de un gard, fără să fie vreo distanță între cele două terenuri. Potrivit directoarei, școala are deja un avocat și este pregătită să răspundă încă odată, de data aceasta în fața judecătorilor, pentru toate întrebările puse de reclamant. „Apărăm interesul celor aproximativ 500 de elevi din unitatea de învățământ. Dacă noi am da acord de vecinătate pentru cineva care intenționează să ridice o terasă, ce ar însemna asta? Nu că, indirect, invităm elevii acolo? Este normal să facem acest lucru? Aș vrea să spun că noi nu avem cum să fim în litigiu cu această firmă deorece, din câte știm, terenul este închiriat de SC LILTOP SRL Săvinești de la firma SC LUPENI SRL din Lupeni”, a adăugat directoarea Moscalu.
Asta mai lipsea…bineinteles, de locurile de parcare acest „administrator” nu a zis nimic. Toti care vin la baut acolo isi vor parca masinile pe carosabil , vor bloca banda si sa vezi blocaje in trafic atunci. Mai ales ca acea portiune de drum este foarte intens circulata.
Pai daca omu’ se ia dupa lege si legea e in favoarea lui, ce mai ramane de facut? Sa mutam scoala, nu? Sau s-o desfiintam si sa se faca altceva in cladirea aceea! Ce ne mai trebuie scoli? Sa facem ce e in trend: carciumi, second-hand-uri, birouri de amanet… Copchiii sa se invete cu realitatile vietii de mici!